În cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, medierea poate fi calea cea mai potrivită ca părţile să ajungă la un acord.
Nici în restul cauzelor penale medierea nu este exclusă, întrucât o serie de aspecte importante în cadrul procesului penal pot fi soluţionate prin mendiere, mai ales cu privire la latura civilă.
Fiind şi în acest caz o alegere a părţilor dacă apelează sau nu la procedura medierii, în Legea nr.192/2006, în cuprinsul alin.(2) al art. 67 se precizează expres:”Nici persoana vătămată şi nici făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii” .
Dreptul la asistenţă juridică este un drept esenţial ce este necesar a fi respectat şi în procedura medierii. Acest aspect este reglementat expres în cuprinsul art. 68 din Legea nr.192/2006, care prevede:
”(1)În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit prezentei legi, prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea”
(2) În cazul minorilor, garanţiile prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului penal trebuie asigurate, în mod corespunzător, şi în cadrul procedurii de mediere” .
Părţile pot apela la mediere atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, efectele parcurgerii procedurii de mediere fiind specifice fiecărei etape:
INAINTEA ÎNCEPERII PROCESULUI PENAL
” (1) În cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată. (n.n.- în urma modificării art.279 Cod proc.pen. prin Legea nr.356/2006 plângerea prealabilă se adresează organelor de cercetare penală sau procurorului, iar nu instanţei de judecată).
(2) Dacă procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.”- (art.69 din Legea nr.192/2006 cu modificările ulterioare).
DUPĂ ÎNCEPEREA PROCESULUI PENAL
” (1) În cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere”.
(2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere”;
(4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părţile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut de art.2”;
(5) Pentru soluţionarea cauzelor penale în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat să transmită organului judiciar acordul de mediere şi procesul verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţiile prevăzute la art. 56 alin.(1) lit.b) şi c) -- (art.70 din Legea nr.192/2006 cu modificările ulterioare).
Pentru cazul în care părţile se prezintă la mediator pentru a putea decide ulterior dacă mai este cazul să formuleze sau nu plângere penală prealabilă, ori dacă solicită instanţei încetarea procesului penal prin împăcarea părţilor, după caz, consider că este util ca mediatorul să cunoască aspectele importante cu privire la PLÂNGEREA PREALABILĂ, astfel încât să poată desfăşura procedura medierii cu profesionalism, având în vedere particularităţile acestei instituţii penale.
PLÂNGEREA PREALABILĂ şi RETRAGEREA ACESTEIA
1. Plangerea prealabilă
A. Concept şi caracterizare
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală în vigoare (art.221) şi ale noului Cod de procedură penală (art.288), organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s-a săvârşit o infracţiune.
Pe lângă aceste moduri generale de sesizare, Codul de procedură penală instituie şi unele moduri speciale de sesizare a organelor de urmărire penală în care se includ plângerea prealabilă, sesizarea sau autorizarea autorităţii şi manifestarea dorinţei guvernului străin, care operează numai în cazurile în care legea prevede un asemenea mod special de sesizare.
Plângerea prealabilă poate fi definită ca fiind un mod special de sesizare a organelor de urmărire penală şi constă în actul procesual penal, prin care persoana vătămată printr-o infracţiune îşi manifestă voinţa de a fi tras la răspundere penală făptuitorul, act fără de care nu poate deveni incidentă legea penală şi, ca urmare, nu poate începe şi nici continua urmărirea penală.
În Codul penal în vigoare (art.131) şi în noul Cod penal (art.157 şi art.158) sunt prevăzute drept cauze de înlăturare a răspunderii penale atât lipsa plângerii prealabile, cât şi retragerea acesteia, în acele cazuri în care legea penală prevede necesitatea unei asemenea plângeri pentru promovarea acţiunii penale. În cazul acestor infracţiuni, dacă lipsa plângerii prealabile împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru a începe urmărirea penală devine indispensabilă introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată la organul de urmărire penală, deoarece astfel dispare obiectul urmăririi penale de a trimite în judecată pe făptuitor.
B. Natura juridică a plângerii prealabile
Plângerea prealabilă are o natură juridică mixtă, fiind o instituţie atât a dreptului penal, cât şi a dreptului procesual penal.
Codul penal în vigoare prevede că acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul următoarelor infracţiuni:
• Lovirea sau alte violenţe (art.180);
• Vătămarea corporală (art.181);
• Vătămarea corporală din culpă [(art.184 alin.(1) şi alin.(3)];
• Violarea de domiciliu (art.192 alin.(1);
• Violarea secretului corespondenţei (art.195);
• Divulgarea secretului profesional (art.196);
• Violul (art.197 alin.(1) );
• Furtul simplu sau calificat săvârşit de un membru de familie (art.210);
• Abuzul de încredere (art.213);
• Gestiunea frauduloasă (art.214);
• Distrugerea (art.217 alin.(1);
• Abandonul de familie (art.305);
• Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor (art.307);
• Tulburarea folosinţei locuinţei (art.320);
Unele infracţiuni supuse plângerii prealabile sunt prevăzute de legi cu dispoziţii penale [de exemplu Legea nr.51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat – art. 27 alin .(2) şi (4)].
În unele legi cu dispoziţii penale se prevede că, pentru anumite infracţiuni, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (de exemplu, potrivit dispoziţiilor art.26 din Legea nr.191/2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval, acţiunea penală pentru infracţiunea de lovire a superiorului de către inferior se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate).
Noul Cod penal, preconizat a intra în vigoare la începutul lunii februarie 2014, prevede că acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul următoarelor infracţiuni:
• Lovirea sau alte violenţe (art.193);
• Vătămarea corporală din culpă (art.196);
• Ameninţarea (art.206);
• Hărţiurea (art.208);
• Violul (art.218 alin.(1) şi alin.(2));
• Agresiunea sexuală (art.219);
• Hărţuire sexuala (art.223);
• Violarea de domiciliu (art.224);
• Violarea sediului profesional (art.225);
• Violarea vietii private (art.226),
• Divulgarea secretului profesional (art.227);
• Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă (art.231),
• Gestiunea frauduloasă (art.242);
• Distrugerea (art.253 alin.(1) şi alin.(2);
• Tulburarea de posesie (art.256);
• Asistenţa şi reprezentarea neloială (art. 284);
• Violarea secretului corespondenţei (art.302);
• Abandonul de familie (art.378);
• Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor (art.379);
• Împiedicarea exercitării libertăţii religioase (art.381).
După cum se observă din menţionarea infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate potrivit atât Codului penal în vigoare, cât şi noului Cod penal, rezultă, pe de o parte, faptul că în noul Cod penal există un număr mai mare de infracţiuni decât în Codul penal în vigoare la care statul a înţeles să renunţe la dreptul său de monopol în exercitarea acţiunii penale în favoarea persoanei vătămate, iar, pe de altă parte, că aceste infracţiuni au un grad mai redus de pericol social, şi, totodată privesc interese cu implicaţii personale sau de familie care ar putea fi afectate dacă s-ar declanşa acţiunea penală fără acordul celor vătămaţi.
În legătură cu reglementarea plângerii prealabile, în Codul penal în vigoare [(art.131 alin.(3) şi alin.(4)] şi a noului Cod penal [(art.157 alin.(2) şi alin.(3)], trebuie subliniat caracterul indivizibil al acesteia, care produce extinderea plângerii prealabile peste voinţa părţii vătămate. Astfel, în cazul în care o faptă a produs o vătămare mai multor persoane, răspunderea penală a făptuitorului este antrenată chiar dacă plângerea prealabilă provine numai de la una dintre persoanele vătămate ceea ce înseamnă o indivizibilitate activă a plângerii prealabile; dacă la săvârşirea infracţiunii au participat mai mulţi făptuitori, plângerea prealabilă introdusă împotriva unuia dintre ei atrage răspunderea penală pentru toţi participanţii la acea infracţiune – indivizibilitate pasivă.
Ca instituţie a dreptului procesual penal, plângerea prealabilă a fost reglementată sub două ipostaze: lipsa plângerii prealabile şi retragerea acesteia, şi constituie una dintre cauzele de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale şi a exercitării acesteia; lipsa plângerii prealabile constituie un caz de împiedicare a începerii urmăririi penale, un caz de încetare a ei.
În ambele ipostaze, plângerea prealabilă constituie o condiţie pentru începerea şi desfăşurarea procesului penal, respectiv o condiţie pentru începerea sau efectuarea urmăririi penale, pentru aplicarea unei pedepse.
Autor: SIMONA PETCU
